VERDE LA IMPLICARE – SENIORI PE DOUĂ ROȚI

 

Acest proiect este o iniţiativă a Centrului pentru Seniori al municipiului Bucureşti, în parteneriat cu „I’Velo by GreenRevolution”, care s-a desfășurat pe toată durata verii, în parcurile din Capitală, acolo unde seniorii au fost invitați să pedaleze, ca un îndemn la mișcare, socializare și petrecere a timpului liber într-un mod plăcut pentru ei și util pentru mediu.

Scopul proiectului este de a sprijini şi a încuraja mişcarea în aer liber şi activităţile fizice, prin:

- renunțarea la folosirea mașinilor și a transportului în comun în favoarea mişcării în aer liber;

- promovarea obiceiului de a rămâne mereu activ, mai ales la vârsta a treia.

Centrul pentru Seniori al Municipiului București s-a alăturat astfel campaniei „Vinerea Verde – Stop! Azi, mașina stă pe loc!” lansată de Ministerul Mediului şi care se derulează în fiecare zi de vineri a săptămânii.

Proiectul „Verde la implicare - Seniori pe două roți” este destinat seniorilor, cu vârsta de peste 50 de ani, cu domiciliul în Municipiul București și care doresc să participe la această campanie de conștientizare, în vederea însuşirii, susținerii şi promovării unui mod de viață sănătos, precum și atragerii atenției asupra pericolului poluării. Este un îndemn la acțiune în vederea stimulării interesului seniorilor bucureșteni pentru un stil de viață activ bazat pe activitate sportivă și implicare socială pentru a fi un exemplu, prin faptele lor, cu grija față de natură și față de semeni.

Centrul pentru Seniori al Municipiului București consideră oportună organizarea unor astfel de evenimente pentru a promova și motiva seniorii bucureșteni şi a-i implica activă în acţiuni de protecție a mediului, prin cultivarea unui spirit activ, dinamic și ecologic.

În cadrul activităților din cadrul proiectului  „Verde la implicare - Seniori pe două roți[, participanții parcurg pe biciclete un circuit ciclsitic,  promovând astfel şi mobilitatea urbană inteligentă, sustenabilă, adică mișcarea fizică în folosul sănătății.

Inițiativa Centrului pentru Seniori al Municipiului București mai are drept scop și valorizarea persoanelor vârstnice, precum și schimbărea mentalității societății cu privirea la imaginea persoanelor de vârsta a treia, dar și îmbunătățirea percepției cu privire la rolul în societate al seniorilor.

Prin urmare, evenimentele organizate sub genericul „Verde la implicare - Seniori pe două roți” vin să promoveze importanța menținerii sănătății la vârsta a treia prin activități sportive, prin comunicare şi socializare și pledează pentru necesitatea adoptării unui stil de viață sănătos, cu beneficii asupra calității vieții persoanelor de vârsta a treia. Sunt îndemnuri şi exemple la acțiune și un stil de viață sănătos, dar și însuşirea obiceiului de deplasare la cumpărături, la întâlnirile cu prietenii și la plimbări de plăcere prin oraș și prin împrejurimi.

Abonare Newsletter

Contact

Mesaj de contact



  • Pentru proiectele ”Împreună de-o viață. Aniversarea Căsătoriei 25, 50, 75 ani” / ”Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” / ”Vieți Centenare” / ,,Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viață”:
    Birou de Relații cu Publicul: Bdul. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei), sector 6
    Program: Marţi şi Joi, între orele 9.00 - 16.00
    Mijloace de transport în comun: Troleibuze: 69, 90, 93 / Autobuze: 126 (Stația STB ”Drumețul”)
  • Bdul. 1 Mai Nr. 28 (cartier Drumul Taberei), cod 061632, sector 6, București

    Program Audiențe Director General: Vineri, în intervalul 12:00 – 14:00 (cu programare prealabilă)


  • Relații cu Publicul: 0785.199.197, 0786.980.726, 0784.253.108

  • Comunicare și Relația cu Presa: Oana Georgescu - 0786.977.750

  • Email:  contact@cs-mb.ro

  • Email:   presa@cs-mb.ro

Parteneri

#
#
#
#