SILVER - CARIERĂ LA VÂRSTA A TREIA

 

Centrul pentru Seniori al Municipiului București şi EASI (The European Association for Social Innovation) s-au asociat în vederea implementării proiectului SILVER - “Promovarea unei cariere la vârsta a treia”, cu  focus pe următoarele directii:

- Evaluarea situaţiei vârstnicilor şi colectarea de bune practici şi povestiri de la aceştia;

- Dezvoltarea unui instrument de autoevaluare privind îmbătrânirea activă la locul de muncă;

- Dezvoltarea unui nou program de formare la locul de muncă prin valorificarea  bucureştenilor de vârsta a treia – „Imbătrânirea, munca şi viaţa”.

Proiectul are ca si obiectiv creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor pentru dezvoltarea locurilor de muncă adaptate nevoilor seniorilor.

Discuțiile din cadrul acestor întâlniri fac parte dintr-un proiect amplu, care are ca obiectiv contribuția la dezvoltarea unui program de formare și valorificare a experienței persoanelor vârstnice în cele mai diverse domenii de activitate.

Scopul comun este acela de a crește şi a menţine capacitatea seniorilor de a participa activ la influențarea deciziilor și a politicilor publice, în vederea creării condițiilor favorabile pentru o îmbătrânire activă și demnă.

Centrul pentru Seniori al Municipiului București susține și încurajează astfel interesul și dorința seniorilor bucureșteni de a-şi continua activitatea și va contribui și la îmbunătățirea legislației în acest sens.

Prin implicarea în acest proiect, seniorii bucureşteni au posibilitatea de a redeveni membri activi ai societăţii, implicându-se într-un proiect de anvergură, care ajută la dezvoltarea unui set de bune practici inclusive, prin care persoanele de vârsta a treia să îşi continue activitatea în câmpul muncii

Abonare Newsletter

Contact

Mesaj de contact



  • Pentru proiectele ”Împreună de-o viață. Aniversarea Căsătoriei 25, 50, 75 ani” / ”Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” / ”Vieți Centenare” / ,,Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viață”:
    Birou de Relații cu Publicul: Bdul. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei), sector 6
    Program: Marţi şi Joi, între orele 9.00 - 16.00
    Mijloace de transport în comun: Troleibuze: 69, 90, 93 / Autobuze: 126 (Stația STB ”Drumețul”)
  • Bdul. 1 Mai Nr. 28 (cartier Drumul Taberei), cod 061632, sector 6, București

    Program Audiențe Director General: Vineri, în intervalul 12:00 – 14:00 (cu programare prealabilă)


  • Relații cu Publicul: 0785.199.197, 0786.980.726, 0784.253.108

  • Comunicare și Relația cu Presa: Oana Georgescu - 0786.977.750

  • Email:  contact@cs-mb.ro

  • Email:   presa@cs-mb.ro

Parteneri

#
#
#
#