#

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Centrul pentru Seniori al Municipiului București îmbracă în albastru clădirea Spitalului Clinic COLȚEA, ca simbol al luptei împotriva diabetului zaharat

Duminică, 14 noiembrie, de Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului Zaharat, clădirea Spitalului Clinic COLȚEA va fi iluminată în albastru, culoarea–simbol a acestei zile și a Campaniei ”STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS! Profilaxia începe de pe masa ta!”, pe care o lansează Centrul pentru Seniori al Municipiului București CSMB, instituție a Primăriei Capitalei. Clădirea va fi ”îmbrăcată” în culoarea albastră, începând cu ora 20:00 și va rămâne iluminată toată noaptea de 14 spre 15 noiembrie.

            Această campanie de informare și conștientizare se va desfășura atât indoor, cât și outdoor și are ca obiective conștientizarea publicului larg privind pericolul reprezentat de creșterea incindenței diabetului zaharat la nivel mondial, implicit național, lansarea de programe educaționale și organizarea de acțiuni specifice, dar și diseminarea unui set de bune practici alimentare și a unui stil de viață sănătos, mai ales în rândul persoanelor de vârsta a treia, aflate în grupa de risc.

            Campania CSMB ”STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS! Profilaxia începe de pe masa ta!”  include următoarele etape:

  • elaborarea și promovarea în spațiul public, social-media și media a materialelor suport;
  • organizarea de sesiuni de informare;
  • elaborarea ghidului digital de bune practici alimentare și stil de viață sănătos și diseminarea acestuia în spațiul public.

            Începând cu data de 15 noiembrie 2021, materiale promoționale privind campania ”STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS! Profilaxia începe de pe masa ta!” vor fi distribuite seniorilor bucureșteni.

            Din 16 noiembrie, pe pagina de Facebook a CSMB vor fi postate materiale video cu informații de interes general privind Diabetul Zaharat și va fi organizată o conferință online pe platforma ZOOM, la care vor participa specialiști în domeniul bolilor de nutriție și metabolice, precum și reprezentanți ai organizațiilor și instituțiilor de profil.

            Acest demers al CSMB este și un prilej de a marca aniversarea a 20 de ani de când data de 14 noiembrie a devenit ziua dedicată luptei pe plan internaţional împotriva diabetului zaharat,începând din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID). 

            În contextul pandemic pe care îl traversăm cu toții, evenimentul organizat de Centrul pentru Seniori al Municipiului București este dedicat promovării prevenției și conștientizării creșterii incidenței diabetului zaharat printr-o campanie care pledează pentru un stil de viață sănătos, monitorizarea corectă a acestei afecțiuni, dar și pentru accesul pacienților la diagnostic și tratament.  Se urmăreşte educarea publicului larg cu privire la simptomele diabetului, astfel încât să poată fi recunoscute şi, drept consecinţă, pacientul să se prezinte la medicul diabetolog.

            Ziua Mondială a Diabetului  reprezintă cea mai amplă campanie de conștientizare a diabetului din lume, care ajunge la o audiență globală de peste 1 miliard de oameni din peste 160 de țări, printre care şi România.

            Duminica aceasta, clădirea Spitalului Clinic COLȚEA, monument arhitectonic și istoric emblematic (este cel mai vechi spital din București, construit acum peste 300 de ani!) va fi  îmbrăcată în culoarea albastră, începând cu ora 20:00 și va rămâne iluminată toată noaptea de 14 spre 15 noiembrie.

            În anul 1934, la Spitalul COLȚEA erau înfiinţate primele două saloane de diabet în Clinica Prof.Dr. Ioan Nanu Muscel. În anul 1939, Prof.Dr. Ioan Pavel a iniţiat ''Registrul de Diabet'', pentru ca, trei ani mai târziu, să înfiinţeze aici Centrul Antidiabetic, al treilea din Europa. Monografia sa, ''Le Diabète'', prima de acest gen din ţară şi printre puţinele publicate în lume a fost distinsă, în anul 1946, cu Premiul Academiei de Ştiinţă din Paris. În 1949, Profesorul Ioan Pavel a creat Clinica de Nutriţie şi Dietetică transformată ulterior, în Clinica de Diabet. Unul dintre exemplele care ne onorează este cel al Serviciului de Diabetologie de la Spitalul ”Hôtel Dieu”, înființat de Prof. Maurice Dérot în anul 1957, după modelul românesc. 

            În România există o îndelungată tradiţie dedicată cercetării şi tratării diabetului zaharat, începând cu Prof.Dr. Nicolae C. Paulescu care, în anul 1921, exact acum 100 de ani a descoperit insulina (hormonul pancreatic diabetic). Savantul a demonstrat eficienţa acestei substanţe în reducerea hiperglicemiei şi a folosit-o în tratarea diabetului, descoperirea sa, salvând milioane de vieţi. Astăzi, Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice creat în 1993 îi poartă numele, iar din 2008 funcționează sub egida Academiei Române.

            ”Dacă nu acum, atunci când?”

            Aceasta este tema pentru ediţia din 2021 a Zilei Mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat lansată de Federația Unternațională de Diabet FID; în 2019, tema a fost "Familia şi diabetul", iar anul trecut, "Asistentul medical şi diabetul". 

            Pe măsură ce numărul persoanelor cu diabet continuă să crească în întreaga lume, scopul comun este acela de a evidenția importanța asupra  accesului la îngrijire și tratament pentru persoanele afectate de diabet și de a atrage atenția asupra problemelor de o importanță capitală pentru aceștia.

             În România, conform statisticilor Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, peste 2 milioane de persoane au pre-diabet și 1,5 milioane de persoane trăiesc cu diabet zaharat de tip 2 (DZ2), însă doar 900.000 urmează un tratament pentru această boală, ceea ce înseamnă că majoritatea fie nu ştiu că suferă de această afecţiune, fie nu îşi administrează tratamentul.

            Conform Federaţiei Internaţionale de Diabet FID, la nivel mondial peste 425 milioane de persoane trăiesc cu diabet zaharat, număr ce se estimează că va ajunge la 629 milioane până în 2045. În anul 2020, conform ARPIM (Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente), 1 din 10 români are diagnosticul de diabet zaharat, incindența fiind în continuă creștere.

În contextul Zilei Mondiale a Diabetului, comunitatea medicală își propune să atragă atenția asupra importanței accesului la noi terapii în tratamentul diabetului și a rolului esențial al evaluării riscului cardiovascular și renal în rândul persoanelor DZ2. Este important de menționat că această boală nu vine niciodată singură. Studiile ne arată că, cele mai frecvente complicații asociate diabetului sunt boala cronică de rinichi (6 din 10 pacienți) și insuficiența cardiacă.

            Prevenția și diagnosticarea timpurie sunt esențiale, iar asocierea dintre DZ2 și cele două afecțiuni are cea mai mică rată de supraviețuire, aproximativ 3 ani.

            Educarea populaţiei cu privire la simptomele diabetului este esenţială, având în vedere faptul că, lăsată netratată, această boală poate conduce la complicaţii severe, precum pierderea vederii, amputări sau boli grave de inimă. Diabetul Zaharat de tip 2 poate fi în mare măsură prevenit prin activitatea fizică regulată, o dietă sănătoasă şi echilibrată. Societatea joacă un rol cheie în prevenţie prin oferirea educaţiei, a resurselor şi mediului pentru un stil de viaţă sănătos.

            Iată doar câteva argumente pentru care, Centrul  pentru Seniori al Municipiului București va derula începând de duminică, 14 noiembrie 2021, Campania de conștientizare ”STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS!”, cu impact important asupra seniorilor Capitalei.

Evenimente

Abonare Newsletter

Contact

Mesaj de contact



  • Pentru proiectele ”Împreună de-o viață. Aniversarea Căsătoriei 25, 50, 75 ani” / ”Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” / ”Vieți Centenare” / ,,Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viață”:
    Birou de Relații cu Publicul: Bdul. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei), sector 6
    Program: Marţi şi Joi, între orele 9.00 - 16.00
    Mijloace de transport în comun: Troleibuze: 69, 90, 93 / Autobuze: 126 (Stația STB ”Drumețul”)
  • Bdul. 1 Mai Nr. 28 (cartier Drumul Taberei), cod 061632, sector 6, București

    Program Audiențe Director General: Vineri, în intervalul 12:00 – 14:00 (cu programare prealabilă)


  • Relații cu Publicul: 0785.199.197, 0786.980.726, 0784.253.108

  • Comunicare și Relația cu Presa: Oana Georgescu - 0786.977.750

  • Email:  contact@cs-mb.ro

  • Email:   presa@cs-mb.ro

Parteneri

#
#
#
#