#

Premiat de Primăria Capitalei, prin CSMB, bucureşteanul DUMITRU COMĂNESCU a fost declarat oficial al treilea cel mai longeviv bărbat al Planetei!

DUMITRU COMĂNESCU (111 ani și 3 luni) ​era onorat și premiat anul trecut de către Primarul General al Capitalei, Gabriela FIREA, prin ​Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti​, cu suma de 5.000 lei ​și o plachetă onorifică drept „omagiu adus vieții şi contribuţiei la dezvoltarea societăţ​i​i şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ​ca ​o recunoaştere a respectului și preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”. ​

 

Până în prezent, în cadrul ​Proiectul​ui​ VIEȚI CENTENARE ​demarat în decembrie 2018 și adresat tuturor seniorilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani şi care au domiciliul stabil în București​ au fost depuse​ 103 dosare eligibile.


Pe 29 iunie 2019, DUMITRU COMĂNESCU a fost declarat oficial de către Directia pentru Evidența Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne “Cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti”, urmare a demersurilor efectuate de CSMB.

 

Născut pe 8 noiembrie 1908, DUMITRU COMĂNESCU este la ora actuală al 3-lea cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume, conform clasamentului  „Ten oldest living men”, al 75-lea cel mai vârstnic bărbat al tuturor timpurilor (“100  verified oldest men”) şi a 72–a cea mai vârstnică persoană în viaţă (“100 oldest living people”). Acest clasament a fost publicat recent de The Gerontology Research Group (GRG) cu ocazia desemnării şi recunoaşterii de către Guinness World Records a celui mai bătrân bărbat din lume, japonezul Chitetsu Watanabe, care va împlini luna viitoare 113 ani (s-a născut pe 5 martie 1907). Pe locul II se află britanicul Robert Weighton, născut pe 29 martie 1908, „podiumul” mondial al Centenarilor fiind completat de românul DUMITRU COMĂNESCU. Cel mai vârstnic om din lume trăiește tot în Japonia și este o femeie - Kane Tanaka, care a împlinit pe 2 ianuarie 2020, 117 ani. Aceasta a primit anul trecut distincția Guinness World Records.

 

DUMITRU COMĂNESCU s-a născut la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, în judeţul Prahova. Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să își găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică. Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, domnul Comănescu s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi a luat locul 5 pe ţară, așa încât şi-a prelungit activitatea…

 

Noi îl felicităm, îi urăm viaţă lungă şi ne mândrim cu Decanul de vârstă al Bucureştiului, al ţării şi al uneia dintre cele mai frumoase iniţiative a Primarului General, Gabriela FIREA!

Evenimente

Abonare Newsletter

Contact

Mesaj de contact



  • Pentru proiectele ”Împreună de-o viață. Aniversarea Căsătoriei 25, 50, 75 ani” / ”Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” / ”Vieți Centenare” / ,,Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viață”:
    Birou de Relații cu Publicul: Bdul. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei), sector 6
    Program: luni - joi, între orele 9.00 - 17.00
    Mijloace de transport în comun: Troleibuze: 69, 90, 93 / Autobuze: 126 (Stația STB ”Drumețul”)
  • Bd. Basarabia nr. 37 - 39, intrarea D 113, etaj 1, sector 2, cod poștal 022103, București

    Program Audiențe Director General: Vineri, în intervalul 12:00 – 14:00 (cu programare prealabilă)


  • Relații cu Publicul: 0784.253.108, 0785.199.197, 0786.980.726

  • Comunicare și Relația cu Presa: Oana Georgescu - 0786.977.750

  • Email:  contact@cs-mb.ro

  • Email:   presa@cs-mb.ro

Parteneri

#
#
#
#