#

Comandor (rtr) ALEXANDRU POPA (67 ani): ”Pilotul ar vrea să zboare tot timpul, iar aeronava o consideră iubita lui”

Fost pilot de elicopter al flotilei prezidențiale în anii ’80, Comandorul (rtr) Alexandru Popa, președinte al Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii - ARPIA, filiala București-Otopeni a scris o carte-document intitualtă sugestiv ”Ultimul zbor al familiei Ceaușescu”. Aici, el descrie misiuni de zbor executate de familia prezidenţială înainte de Revoluţie, dar şi execuţia şi transportul cu elicopterul a trupurilor neînsufleţite ale soţilor Nicolae și Elena Ceaușescu, de la Târgovişte la Bucureşti, fiind unul dintre cei mai importanți martori oculari ai evenimentelor din Decembrie 1989.

            "Relatarea execuţiei şi transportul cadavrelor este cea mai cutremurătoare pagină” – scria un critic. ”În mâinile acestui om a stat istoria. Gândiţi-vă pentru o clipă, ce s-ar fi întâmplat dacă dispăreau trupurile celor doi. Ar fi înnebunit o ţară întreagă!".

            “Cartea este scrisă de omul care a trăit pe viu şi a fost în acelaşi timp cel mai aproape de familia prezidenţială, în timpul evenimentelor din 1989", a spus directoarea bibliotecii, Ligia Mirişan. ”Este o carte scrisă într-un limbaj direct, fără metafore, care invită cititorul la fapte clare, ne dă măsura a ce înseamnă omul în raport cu istoria”.

             "Alexandru Popa este o arhivă vie", a adăugat poetul Paşcu Balaci. ”Cartea, autobiografică, prezintă destinul său de copil de ţăran, care ajunge, pas cu pas, pilot în flotila prezidenţială şi apoi martor ocular al execuţiei cuplului Ceauşescu”.

            Comandorul Alexandru Popa este cel care a transportat trupurile dictatorului şi soţiei sale de la Târgovişte la Bucureşti, în 1989. Cum astfel de întâmplări nu puteau rămâne nerelatate, fostul pilot a ales să aştearnă pe hârtie toate evenimentele trăite în anii în care a făcut parte din flotila prezidenţială. "Am relatat în premieră unele lucruri din acele vremuri, misiuni executate cu soţii Ceauşescu", îşi aminteşte cel care ne-a acordat un interviu în exclusvitate.  

            Cât de importantă este înființarea ARPIA pentru seniorii aviației românești?

            Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii sau pe scurt, ARPIA este continuatoarea tradițiilor ARPA, creată în martie 1927. Și-a reluat activitatea la 19 mai 1990, devenind un vector de promovare a Aviației Romîne în economie, învățământ, sport, turism aviație și apărare. Scopul principal este acela de a evidenția contribuția românilor în afirmarea aeronauticii mondiale, promovarea și organizarea activităților ce privesc istoria, valorile, tradițiile, cultura și arta zborului, orientarea tinerilor și implicarea acestora în dezvoltarea aeronauticii. Păstrăm și actualizăm realizările românești din aeronautică și rolul lor în societate, vrem ca românii să afle despre noutățile tehnice din aviația lumii și ne dorim să atragem tinerii către această nobilă și frumoasă meserie.

            Avem 29 de filiale, dintre care  patru sunt în Italia (Torino), Italia, Rep. Moldova (Orhei), Canada (Toronto) și SUA (Sacramento). Ca parte a Parteneriatului European al Asociațiilor Aeronautice (EPAA) ne aducem contribuția la cunoașterea istoriei aviației române de peste o sută de ani și a pionierilor români ai aviației și, pentru activitatea sa, ARPIA a primit președinția pentru anii 2013-2014.

            Sunt mândru că filiala București Otopeni pe care o conduc este cea mai puternică: de la 70 de membri, câți avea în 2017, azi a trecut de 850, reușind să inscrie în rândurile ei pe aproape toți aviatorii militari  în rezervă și retragere, dar și civili pasionați de aviație.

            Cât de important este să nu îi uitati pe cei din domeniu, după ieșirea la pensie și să cinstiți memoria reprezentanților aviației din România?

            În cadrul ARPIA București Otopeni fac parte piloți, ingineri, tehnicieni, subofițeri sau ofițeri de stat major. Programele noastre cuprind aniversări, comemorări, evocări, expoziții, identificări de documente și locuri istorice, excursii cu tematici aeronautice, toate având drept scop creșterea imaginii și rolului Forțelor Aeriene.   Unul dintre aviatorii de excepție pe care i-am cunoscut este Generalul de Brigadă Ion Dobran, singurul luptător aerian din al Doilea Razboi Mondial în viață și care a fost omagiat de Primăria Capitalei, prin CSMB la 5 februarie 2019, la împlinirea vârstei de 100 ani.

            Ați fost pilot de elicopter și nu unul oarecare, cel al familiei Ceușescu, aveți o carieră impresionantă, ați trait la maxim meseria pe care v-ați ales-o.... Cum a fost momentul pensionării? L-ați așteptat sau dimpotrivă?

            Îmi aduc aminte că de la decolare până la aterizare, ești bombardat de senzații noi, meru altele. In timp ce urcam, vedeam cum oamenii, clădirile și celelalte repere de pe sol, se faceau din ce în ce mai mici, iar la 500m înalțime, unele nici nu se mai vedeau. Îmi plăcea să mai privesc peisajele spectaculoase de pe sol și parcelele diferit colorate ca un joc de puzzle, în timp ce eram foarte atent la instrumentele de bord, la curenții de aer, la condițiile de zbor, comunicam cu autorul căștilor cu microfon, ascultam mesajele turnului de control, iar toate astea mă faceau să trăiesc în altă lume.

            Emoția zborului, de la primul, la ultimul, se transformă treptat într-un sentiment de libertate amestecat cu putere. La primul zbor mă credeam pe calul înaripat din poveste, care mă ducea prin locurile visate în copilărie. Au trecut anii, cu sute de zboruri și iată-mă ajuns la ultimul…

            După decolare, nu am mai trăit senzațiile de la început, erau reperele la care mă uitam cu nostalgie, pe care știam ca n-o să le mai văd de la înăltimea elicopterului, priveam aparatele din cabină ca pe cele mai bune prietene pentru că mă aduseseră teafăr pe pământ, erau convorbirile radio cu personalul din Turnul de control, erau comenzile din cabină, care m-au ascultat și m-au scos din situații dificile, era elicopterul, pe care, cu lacrimi în ochi, l-am pupat după aterizare, ca pe o ființă, în fața reporterilor care mă așteptau și cu fața plină de lacrimi, am rostit câteva cuvinte.

            Plângeam de supărare pentru că mi se luau aripile, plângeam de bucurie, pentru că, după trei decenii de cutreierat cerurile patriei și ale altor țări, aterizasem de fiecare dată cu bine. Am făcut acest lucru de vreo 20.000 de ori!

            Ce îndemn adresați seniorilor care percep pensionarea, retragerea din activitate ca pe o izolare, inactivitate, plictiseală? Ce ar trebui să facă pentru a trăi așa cum trebuie o altă perioada a vietii lor?

            Viața de pilot militar înseamnă un program rigid și riguros, fără excese, cu mult sport, lucru în echipă, sinceritate, cu teste înaintea fiecărui zbor, cu viață cumpătată, restricții și abțineri, dar și cu mulțumire, satisfacție, poezie și multă, multă plăcere. În general, ultimul zbor nu este deloc așteptat, încerci să mai tragi de timp, pentru că pilotul vrea sa zboare tot timpul, iar aeronava este iubita lui. Acel moment, al retragerii de la manșă, este foarte delicat și chiar periculos, iar dacă pilotul nu găsește înțelegere în familie, urmările ar putea deveni grave.

Foto: CSMB

Evenimente

Abonare Newsletter

Contact

Mesaj de contact



  • Pentru proiectele ”Împreună de-o viață. Aniversarea Căsătoriei 25, 50, 75 ani” / ”Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” / ”Vieți Centenare” / ,,Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viață”:
    Birou de Relații cu Publicul: Bdul. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei), sector 6
    Program: Marţi şi Joi, între orele 9.00 - 16.00
    Mijloace de transport în comun: Troleibuze: 69, 90, 93 / Autobuze: 126 (Stația STB ”Drumețul”)
  • Bdul. 1 Mai Nr. 28 (cartier Drumul Taberei), cod 061632, sector 6, București

    Program Audiențe Director General: Vineri, în intervalul 12:00 – 14:00 (cu programare prealabilă)


  • Relații cu Publicul: 0785.199.197, 0786.980.726, 0784.253.108

  • Comunicare și Relația cu Presa: Oana Georgescu - 0786.977.750

  • Email:  contact@cs-mb.ro

  • Email:   presa@cs-mb.ro

Parteneri

#
#
#
#