#

NICOLAE ZDÂRCĂ (90 ani) sau Nea’ Nicu, pălărierul Bucureștilor de-acum și de odinioară

Situat între Calea Victoriei și Strada Academiei, Pasajul Englez își are istoria sa, cu povești despre personaje faimoase, cu secrete și legende spuse sau nespuse. În ciuda faimei sale și chiar a locului unde este situat, pasajul, cam sinistru iarna, este fie ocolit, fie trece de multe ori neobservat, pentru că majoritatea preferă Pasajul Victoriei. Și totuși, dacă îți ridici privirile nu poți să nu remarci ”firma” roșie atârnată la intrare, de când lumea, și pe care scrie ”Pălării la meșterul Nicu”. La cei 90 de ani ai săi, Nicolae Zdârcă sau Nea’ Nicu este ultimul bastion al acestui loc aparent uitat de lume și continuă să fie prezent în fiecare zi la atelierul lui, o prăvălie plină cu pălării, materiale și ustensile de tot felul. Locul este fascinant și, de cum intri nu mai știi unde să privești: în atelierul propriu-zis se află mașina de cusut, foarfecele vintage, calapoade și alte obiecte necesare unei astfel de meserii ”brățară de aur”. În altă cameră este așa-zisul salon, unde gazda își mai invită musafirii să stea de vorbă. Nea’ Nicu este însă un spectacol, iar de povestea sa de viață nu te poți sătura ascultându-l. A creat și confecționat într-o viaţă de om mii de pălării și, mai ales pe vremuri, lumea bună cumpăra numai de la el.

            Să revenim în ”casa lui Nea’ Nicu”,  la Pasajul Englez care datează din secolul XIX, mai précis din anul 1855, când giuvaergiul austriac Joseph Resch, sosit la București și-a construit casa pe Podul Mogoșoaiei, vis-à-vis de locul unde avea se înalțe mai târziu clădirea Teatrului Național, actualul Hotel Novotel. Casa i-a fost vândută în 1885 ”melionarului” Grigore Eliade care o transformă în ”English Hotel" și lângă care construiește după moda din capitalele europene, pasajul care leagă Calea Victoriei de Strada Academiei. De la numele hotelului, pasajul a căpătat numele de "Pasajul English" sau "Pasajul Englez". La parter, de-o parte și de alta au funcționat magazine, ateliere și mici localuri. Acum, aproape este totul închis cu excepția atelierului lui Nea’ Nicu unde, încă de dimineață, vezi lumină. Indiferent de vreme și de vremuri este zilnic pe baricade, muncește, croiește și nu se lasă: ”Mie îmi place ce iese din mâna mea! Iar toate modelele pe care le fac trebuie să îmi placă mie în primul rând”. Până de curând a onorat multe comenzi pentru Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, Sala Savoy aflându-se peste drum de Pasajul Englez.

                Nicolae Zdârcă este originar din Gorj și provine dintr-o familie cu 11 copii. A absolvit 7 clase primare și, deși i-ar fi plăcut să învețe, ai lui nu l-au mai putut ține în școală. ”De acasă, din Crușeț și până la şcoală era o distanță de trei sate, mergeam pe jos vreo 4 kilometri, uneori prin noroi până la genunchi. De sărăcie, am plecat!”. A ajuns în București pe când avea 14 ani; aici, majoritatea oltenilor, care erau precupeţi mergeau cu cobiliţa la piaţă. Lui nu i-a plăcut să fie comerciant, dar, o vecină din casa unde locuia în gazdă (la un unchi), îi propune să lucreze în prăvălia cumnatului său. Tânărul Nicolae ajunge ucenicul pălărierului Ion Popa, care își avea atelierul pe Calea Griviţei și unde va învăţa meserie și își va dovedi curând talentul și pasiunea. În scurt timp vestea că tânărul Nicu era foarte bun, s-a răspândit prin Capitală; a început să fie curtat și… închiriat lunar de alți pălărieri. ”Ajunsesem să fac într-o oră cât făceau alţii într-o zi, atât de mult îmi plăcea! Aveam putere de muncă, lucram și până la miezul nopții, dar câștigam o grămadă de bani” – își amintește Nea Nicu. În timpul războiului este luat în armată pentru trei ani dar, odată întors acasă, află că Ion Popa, meșterul pălărier murise, iar atelierul în care își făcuse ucenicia și lucrase câțiva ani, fusese naționalizat. Majoritatea sculelor și accesoriilor, dispăruseră, dar tânărul Nicu a mai găsit câteva în podul casei pălărierului. În periplurile sale pe la alte ateliere, află că evreul bătrân care avea un atelier în zona Unirii a murit, așa că primește el spațiul și ajunge patron la 25 de ani. De fapt a devenit ”cel mai tânăr responsabil de prăvălie”. Nu i-a fost deloc ușor: comuniștii impuseseră moda şepcilor şi a căciulilor din blană. Moda pălăriilor avea să revină pentru că ”și comuniştii au început să călătorească și, noroc cu artișii, cu marii actori care purtau pălărie...”. A mai avut un atelier în Centrul Vechi, pe strada Șepcari, pe lânfă Hanul lui Manuc, de unde a trebuit să plece deoarece spaţiul a fost revendicat, apoi s-a stabilit în Pasajul Englez. Și nici acum nu stă deloc! Are comenzi pentru pălării de la teatre, mai ales de la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” (pe vremuri i-au fost clienți marii actori Grigore Vasiliu Birlic sau George Calboreanu care ”purtau gambetă, mai pe rotund”, iar Sergiu Nicolaescu l-a folosit pentru toate filmele sale), îi trec pragul muzicanți, rromi care vor pălării pe comandă, cu boruri mari, vârstnici, doamne și domni ”de modă veche”, dar și studente la Design Vestimentar care își doresc să se specializeze în domeniu. ”Eu le spun fetelor că nu e o meserie ușoară și că e de bărbat, că se murdăresc pe mâini, că le trebuie forță și că e greu de suportat mirosul…”. Și totuși, foste ucenice au devenit creatoare de pălării pe care le vând cu sute de euro în Europa, America, Noua Zeelandă şi Australia.

            La noi, în ziua de azi, chiar și cu procurarea materialului (fetrul se confecționează din lână și păr moale de iepure) este tot mai greu; fabrica de la Timișoara care era furnizor pentru Nea’ Nicu s-a închis dar, noroc că mai are mai are rezerve sau îi aduc clienții materiale din străinătate. Pălăriile sunt din nou la modă și sunt accesorii ”must have”, atât pentru femei, cât și pentru barbați; sunt o carte de vizită, indică un anume statut social și își conferă eleganță, personalitate și unicitate pentru că ”pălăriile se aleg în funcţie de fizionomie”.

            În familiile nobiliare și la casele regale purtarea pălăriei este obligatorie. Și acum, pălăriile pe comandă nu sunt deloc ieftince, dar munca este foarte grea și, în plus, mai există doar două mâni dibace în tot Bucureștiul, cele ale lui Nea’ Nicu. Care este secretul succesului, pe lângă talent și pasiune? – ”Am combinat meseria cu negustoria! Degeaba eşti meseriaş bun, dacă nu eşti şi bun negustor!”.

Evenimente

Abonare Newsletter

Contact

Mesaj de contact



  • Pentru proiectele ”Împreună de-o viață. Aniversarea Căsătoriei 25, 50, 75 ani” / ”Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” / ”Vieți Centenare” / ,,Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viață”:
    Birou de Relații cu Publicul: Bdul. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei), sector 6
    Program: Marţi şi Joi, între orele 9.00 - 16.00
    Mijloace de transport în comun: Troleibuze: 69, 90, 93 / Autobuze: 126 (Stația STB ”Drumețul”)
  • Bdul. 1 Mai Nr. 28 (cartier Drumul Taberei), cod 061632, sector 6, București

    Program Audiențe Director General: Vineri, în intervalul 12:00 – 14:00 (cu programare prealabilă)


  • Relații cu Publicul: 0785.199.197, 0786.980.726, 0784.253.108

  • Comunicare și Relația cu Presa: Oana Georgescu - 0786.977.750

  • Email:  contact@cs-mb.ro

  • Email:   presa@cs-mb.ro

Parteneri

#
#
#
#