#

CAPITALA ROMÂNIEI A CÂȘTIGAT BĂTĂLIA LONGEVITĂȚII!

DUMITRU COMĂNESCU (111 ani și 7 luni), Cel mai Vârstnic Cetățean al Municipiului București a devenit pe 28 mai 2020, Cel mai Vârstnic Bărbat al Planetei!

 

Premiat de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București în cadrul Proiectului VIEȚI CENTENARE, bucureşteanul este la ora actuală, conform The Gerontology Research Group (GRG), Cel mai Longeviv Bărbat în Viață al Planetei!

 

Iată ce ne-a declarat, în exclusivitate, domnul DUMITRU COMĂNESCU: ”Dragii mei, am primit cu emoție vestea cea mare, dar, în primul rând aș vrea să transmit condoleanțe familiei fostului lider mondial, Robert Weighton. Mă simt onorat și binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume și să reprezint România la cel mai inalt nivel! Este incredibil! Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat și susținut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor și apropiaților. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbați din lume. Vă multumesc pentru urări și gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate și sper ca dumneavoastră să mă depășiți!”.

 

La începutul anului, Guinness World Records stabilea că primii trei, cei mai vârstnici bărbați în viață ai Planetei, erau japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907), britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908) și românul DUMITRU COMĂNESCU (născut pe 8 noiembrie 1908). Din păcate, în numai câteva luni atât japonezul, cât și Centenarul din Marea Britanie s-au stins din viață – acesta din urmă chiar ieri, 28 mai 2020, fiind bolnav de cancer.

 

Distinsul Centenar DUMITRU COMĂNESCU a fost premiat anul trecut de către Primarul General al Capitalei, Gabriela FIREA, în cadrul Proiectului VIEȚI CENTENARE derulat prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti CSMB, cu suma de 5.000 lei și o plachetă onorifică drept „omagiu adus vieții şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului și preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”. 

 

„În decembrie 2018, atunci când am lansat proiectul VIEȚI CENTENARE,  am primit o șansă unică, aceea de a-i onora și de a le mulțumi unor oameni de excepție, de a conștientiza mai bine semnificația vieții în sine, a trecerii noastre pe acest pământ, a luptei pentru supraviețuire în condiții grele. Centenarii sunt acei oameni care reprezintă pentru noi, tinerele generații, modele demne de urmat. Putem spune că,  prin dumnealor, cei care au împlinit venerabila vârsta de 100 de ani și mai mult, avem șansa de a privi istoria în ochii lor, pentru că ei sunt eroii fără vârstă din prima linie a vieții!”,  a declarat Alexandra DOBRE, Director General al Centrului pentru Seniori al Municipiului București.

 

Urmare a demersurilor efectuate de CSMB, pe 29 iunie 2019, DUMITRU COMĂNESCU a fost declarat oficial de către Directia pentru Evidența Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, “Cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti”.

 

DUMITRU COMĂNESCU s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să își găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică. Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, domnul Comănescu s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi a luat locul 5 pe ţară, așa încât şi-a prelungit activitatea… Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi.

 

Remarcabil este faptul că, deși distanțarea socială datorată pandemiei COVID-19 nu a permis să fie alături de seniorii centenari, așa cum și-ar fi dorit, echipa CSMB a comunicat în repetate rânduri, online și a lansat în cadrul Proiectului VIEȚI CENTENARE, Campania ”Viața la puterea 100”. Câțiva Centenari, printre care și domnul DUMITRU COMĂNESCU au transmis îndemnurile, încurajările și mesaje mobilizatoare adresate celor care #austatacasă:  ”Niciuna din greutățile vieții nu m-a învins! Împreună vom trece și peste asta! Stăm acasă și totul va fi bine!”.

Noi îl felicităm pentru această performanță unică, îi urăm viaţă lungă şi ne mândrim cu Decanul de vârstă al Bucureştiului, al ţării, al lumii şi al uneia dintre cele mai frumoase iniţiative a Primarului General, Gabriela FIREA!

 

Până în prezent sunt 110 beneficiari ai Proiectului VIEȚI CENTENARE adresat tuturor seniorilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani şi care au domiciliul stabil în București.

 

Evenimente

Abonare Newsletter

Contact

Mesaj de contact



  • Pentru proiectele ”Împreună de-o viață. Aniversarea Căsătoriei 25, 50, 75 ani” / ”Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” / ”Vieți Centenare” / ,,Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viață”:
    Birou de Relații cu Publicul: Bdul. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei), sector 6
    Program: luni - joi, între orele 9.00 - 17.00
    Mijloace de transport în comun: Troleibuze: 69, 90, 93 / Autobuze: 126 (Stația STB ”Drumețul”)
  • Bdul. 1 Mai Nr. 28 (cartier Drumul Taberei), cod 061632, sector 6, București

    Program Audiențe Director General: Vineri, în intervalul 12:00 – 14:00 (cu programare prealabilă)


  • Relații cu Publicul: 0785.199.197, 0786.980.726, 0784.253.108

  • Comunicare și Relația cu Presa: Oana Georgescu - 0786.977.750

  • Email:  contact@cs-mb.ro

  • Email:   presa@cs-mb.ro

Parteneri

#
#
#
#